BOR. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, după recomandările INSP: Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține exclusiv Bisericii

BOR. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, după recomandările INSP: Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține exclusiv Bisericii
Împărtășanie în masă cu aceeași linguriță / Sursă FOTO Mediafax
Publicat: 09/05/2020, 18:46
Actualizat: 09/05/2020, 20:13

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat, după ce Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a transmis o serie de recomandări pentru reluarea activităților religioase în biserici, că măsurile de protecție vor fi riguros respectate de oamenii cu bună-cuviință, dar problema Sfintei Împărtășanii, „miezul vieții creștine”, rămâne de discutat și analizat cu celelalte Biserici Ortodoxe surori.

„Redeschiderea lăcașelor de cult ține de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieții fiind esențială”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. „Recomandările legate de necesara protejare dictată de grija față de noi înșine și de ceilalți vor fi respectate riguros de toți oamenii cu bună-cuviință”, a transmis Vasile Bănescu, după publicarea propunerilor INSP pentru perioada de după ieșirea din starea de urgență.

Recomandările INSP vizează măsurile de distanțare socială și de igienă pe care atât personalul clerical, cât și credincioșii ar trebui să de respecte, după 15 mai. Enoriașilor li se recomandă să nu sărute obiectele sacre de cult – icoane sau moaște și să evite împărtășania, dacă nu sunt disponibile obiecte de unică folosință.

„Biserica Ortodoxă Română și toate celelalte culte religioase au dovedit în mod exemplar înțelegerea situației create de epidemie și, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparație”, a reiterat Vasile Bănescu, citat de Basilica.ro.

În ceea ce privește primirea Euharistiei, Vasile Bănescu a explicat că „problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”.

Biserica Ortodoxă Română se va consulta cu celelalte Biserici Ortodoxe surori pentru a găsi împreună, în comuniune și în spiritul fidelității față de tradiția liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioșilor, în contextul pandemiei, la miezul vieții creștine: Sfânta Împărtășanie, relatează Basilica.ro.

Starea de urgență, în vigoare din 14 martie, nu va fi prelungită a doua oară, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis, astfel că, din 15 mai, România va intra în stare de alertă.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
România va avea încă un Drum Expres. Conexiune rapidă între două mari orașe
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×